KYOKUSHIN

kiocusi


Kyokushin sau Kyokushinkai este un stil de karate de tip full-contact și knock-down (forma "hardcore" a tipului full-contact) karate, fondat de Masutatsu Oyama. În lupte sînt interzise tehnicile letale (care duc la moartea adversarului) și tehnicile care urmaresc rănirea adversarului (de exemplu fracturi de os, ruperea de încheieturi, orbirea etc.), dar tehnicile permise se execută cu plină forță și impact plin (adică fără stopare înaintea momentului de impact, care este uzuală în alte stiluri de karate). În kyokushin karate adversarii de regulă nu poartă protecție de corp sau doar protecție minimală. Aprecierea adversarilor se face numai după efectul tehnicilor (pagubă), și nu după calitatea execuției. Tehnicile de brațe la cap sunt interzise, iar lovitura specifică acestui stil este de secerare a piciorului din exterior (jap.mawashi-gedan).

Kyokushinkai este un stil de karate creat de Masutatsu Oyama, care a urmărit o creștere palpabilă a eficienței luptei. Kyokushinkai implică un antrenament dur și cere o condiție fizică remarcabilă. Este declarat cel mai dur stil de karate.

SHOTOKAN

_MG_0637


Shotokan este un stil de Karate introdus de maestrul Gichin Funakoshi (1868-1957). Foarte răspândit în lume, Shotokan se traduce prin "Școala lui Shoto", după porecla (Shoto) sub care era cunoscut maestrul Funakoshi, dar există și alte interpretări cum ar fi "Școala bradului și a valului", aici prin bradul mereu verde simbolizând veșnica tinerețe a concepțiilor și neîncetata lor înnoire iar prin val, munca necurmată care trebuie depusă pentru a putea însuși aceste principii, muncă asemenea valurilor care lovesc neîncetat țărmul. Acest stil pune accentul pe pozițiile adânci și lungi, pe tehnicile eficace în lupta de la distanță și pe dezvoltarea vitezei. Tehnicile de mâini și cele de picior apar în proporții egale.

Există numeroase kata, cum ar fi: Taikyoku, Heian, Tekki, Bassai, Kanku, Empi, Jion, Jitte etc., acestea fiind importate din Okinawa și modificate de maestrul Funakoshi, atât în privința unor tehnici, cât și a denumirilor inițial cu rezonanțe chinezești, dar apoi japonizate. Stilul Shotokan este popular în Japonia, mai ales în regiunea capitalei. Numeroase universități au în programul lor de studiu acest stil (Waseda, Takushoku, Keio etc). Acest stil este primul care a fost predat în Japonia în anul 1922 și primul care s-a răspândit prin intermediul instructorilor japonezi în Europa și America, apoi în toată lumea, fiind și astăzi cel mai cunoscut stil de karate.

AIKIDO

aikido


Aikidō (合気道?) (sau folosind un kanji vechi: 合氣道), este o artă marțială japoneză. Aikidō înseamnă textual „calea armonizării energiei,” fiind artă marțială ce face parte din categoria „internă” a stilurilor de luptă. A fost fondat de maestrul japonez Morihei Ueshiba (1883-1969) și se bazează pe utilizarea forței adversarului prin aplicarea de tehnici articulare și eschive realizate prin tai sabaki (pivotări în arc de cerc). În aikido se utilizează proiectări, luxări, strangulări și, în mică măsură, lovituri. Aikido își are rădăcinile în jujitsu și tehnicile de luptă cu sabia și sulița utilizate de samurai în Japonia medievală, dar multe dintre tehnicile sale sunt invenția maestrului Ueshiba. Principiile de non-rezistență, utilizarea forței adversarului cât și emblema artei sugerează legături cu alte stiluri interne, de origine chineză: Taijiquan, Baguazhang și Xingyiquan.
Fiind un stil de luptă pur defensiv, Aikido nu organizează și nu participă la competiții. Există în schimb numeroase demonstrații în care măiestria este dovedită cu ajutorul unui uke (atacator).

TAEKWONDO

WTF_Taekwondo_1





Taekwondo (în coreeană 태권도 (hangul) / 跆拳道 (hanja) [tʰɛk͈wʌndo]), transcris și ca Taekwon-Do sau Tae Kwon Do) este o artă marțială coreeană, caracterizată în special prin lovituri înalte cu piciorul și lovituri cu pumnul. Taekwondo a fost dezvoltat în timpul anilor 1940 și 1950 de către practicanți cu experiență din domeniul artelor marțiale, precum karate, Kung Fu și alte arte marțiale tradiționale coreene, ca Taekkyeon, Subak și Gwonbeop.[1]luptele se organizează în orice fel de club înscris și participant în federația romana de taekwondo WTF... În fiecare an fiecare sportiv participant la un asemenea club are un examen de centura! Ordinea centurilor:alb, alb cu galben, galben, galben cu verde, verde, verde cu albastru, albastru, albastru cu rosu, rosu, rosu cu negru, negru... În fiecare an se organizează competitii naționale(în tara) internationale(în alta tara) sportivii vor fi punctati sau depunctați de către arbitrii. Aceștia la finalul competițiilor vor primi premii(medalii, trofee, diplome)

KENDO-IAIDO

kendo-iaido-napoli
Kendō este una din căile ce compun budō și înglobează esența artelor marțiale japoneze. Se practică de către kendoka purtând o îmbrăcăminte în stil tradițional japonez și o armură pentru protecție numită bogu. Ca arme se folosește unul (sau două) shinai. Kendō poate fi privit ca stilul japonez de scrimă, însă el diferă foarte mult de scrima europeană prin mișcările sau tehnicile folosite. Acest lucru se datorează faptului că sabia folosită este diferită, la fel cum diferă și modul în care aceasta este folosită. Antrenamentul de kendō este foarte „gălăgios” prin comparație cu alte arte marțiale sau sporturi pentru că un kendōka folosește strigătul, kiai, pentru a-și exprima spiritul gata de luptă, însoțit de o mișcare a corpului hotărâtă înainte.
Conceptul de bază în kendo este Kikentai-no-ichi - adică uniunea dintre spirit - Ki, exemplificat prin kiai, sabie - ken și corp - tai.
Shinai - înlocuitor din bambus pentru katana
Folosind o imitație de sabie realizată din fâșii de bambus, și purtând apărătoare, un practicant de kendo se luptă cu un oponent conform unor modalități de a înscrie puncte și reguli prestabilite.
Numărul practicanților de kendō este estimat astăzi la opt milioane de oameni, din care aproximativ șapte milioane de practicanți în Japonia.

KEMPO

kempo
Kempō Karate sau numai Kempō, cunoscut de asemenea sub varianta de Kempo sau Kento (Kanji 拳法), este numele câtorva arte marțiale Japoneze, care s-a dezvoltat pe la mijlocul secolului XX printre altele din arta de luptă a călugărilor chinezi Shaolin ("Quan-Fa" sau Kung-Fu) și descendentul acestei arte marțiale pe insula Okinawa, Karate-Do. Natura generică a termenului, combinată cu adoptarea sa la scară largă, inter-culturală în comunitatea de arte marțiale a dus la multe definiții divergente.
În Kempo, la fel ca și în alte arte marțiale sunt folosite centuri de diferite culori pentru a se diferenția vechimea dar și priceperea celor ce practică stilul.
Ierarhia centurilor:
Albă cu tresă galbenă (albă 5 kiu);
Galbenă (galbena 7 kiu);
Portocalie;
Verde;
Albastră;
Maro;
Neagră;
Neagră cu un dan, gradul numindu-se: Sempai;
Neagră cu 2 dani până la neagră cu 4 dani inclusiv, gradul numindu-se: Sensei;
Neagră cu 5 dani, gradul numindu-se: Renji;
Neagră cu 6 și 7 dani, gradul numindu-se: Shihan;
Neagră cu 8 și 9 dani;
Neagră cu 10 dani, gradul numindu-se: Mejin.

KICK BOXING

kickboxing


Kickboxingul (în japoneză キックボクシング, kikkubokushingu) este un grup de arte marțiale și lupte sportive în poziție verticală, care utilizează lovituri cu mâinile și picioarele,[1] dezvoltate istoric din karate, Muay Thai și boxul clasic.[2][3] Kickboxingul poate fi practicat ca autoapărare, fitness general, sau ca sport de contact.
Kickboxingul japonez își are originile în anii 1960, iar cel american a apărut la începutul anilor 1970. Kickboxingul poate fi considerat o artă marțială hibridă, format prin combinarea elementelor din diverse stiluri tradiționale de lupte.
În lume nu există un organism internațional unitar de conducere a sportului. Printre cele mai importante organisme de conducere internațională se numără International Combat Organisation (ICO), World Association of Kickboxing Organizations (WAKO), World Kickboxing Association (WKA), International Sport Karate Association (ISKA), International Kickboxing Federation (IKF), World Sport Kickboxing Federation (WKSF), ș.a. Prin urmare, nu există un singur campionat mondial unitar de kickboxing, iar titlurile de campion sunt oferite de fiecare promoter individual în parte, cum ar fi K-1, GLORY, SUPERKOMBAT, Lumpinee Boxing Stadium, ș.a. Competițiile organizate sub egida diferitor organizații, se conduc de diferite reguli, cum ar fi folosirea genunchilor sau a clinciurilor, etc.